A A A

Masă rotundă la CRT DACIA

06 Iunie 2024 | 46

     La 05.06.2024 Judecătoria Soroca, reprezentată de Șefa secretariatului D-na Raisa Cazacu și asistenta judiciară D-na Mariana Vacarciuc, a participat la masa rotundă cu genericul ,,Aspectele juridice privind prevenirea și combaterea crimelor motivate de prejudecată” în incinta Centrului de Resurse pentru Tineret și Femei DACIA.

     Evenimentul a fost organizat de către Institutul de Reforme Penale în parteneriat cu „Milenium Partners”, în cadrul proiectului ,,Adressing Hate-Based Crimes in Moldova”, adunând reprezentanții comunității locale din organele poliției, procuraturii, probațiunii, instituției penitenciare, asistenței sociale, instituțiilor de învățământ ș.a.

     Formatorul evenimentului, D-nul Igor Dolea, doctor Habilitat în Drept, a dat curs mesei rotunde cu partea teoretico-introductivă despre crimele motivate de prejudecată, legislația națională în domeniu, practica CEDO și strategiile-cheie de prevenire a infracțiunilor bazate pe prejudecăți în fază incipientă.

     Judecătoria Soroca transmite un apel către întreaga societate să se implice activ în promovarea unei culturi tolerante. Toate ființele umane au dreptul de a trăi în pace și de a fi cele care sunt!

 

     Ex: Secția generalizare, sistematizare,

     monitorizare a practicii judiciare și relații publice