Judecătoria Soroca informează justițiabilii despre intrarea în vigoare la 01 ianuarie 2024 a Legii taxei de stat nr.213 din 31 iulie 2023.
Printre prevederile novatorii figurează introducerea noțiunii de „taxă de timbru”. De asemenea, au fost stabilite noi cuantumuri ale taxei de stat.
Atenționăm că, taxa de stat pentru anumite cereri în instanță a fost majorată. Astfel, persoanele care se află în fața unui litigiu, ce poate fi soluționat mai simplu și mai rapid pe cale extrajudiciară, sunt motivate să o facă.
Conform noii Legi a taxei de stat avem următoarele tipuri de taxe:
1. Taxa de timbru – este o sumă de bani care se percepe, o singură dată, de la persoanele fizice și juridice pentru intentarea unui proces judiciar civil, de contencios administrativ, precum și pentru fiecare contestație împotriva deciziei agentului constatator asupra cauzei contravenționale atât în primă instanță, cât și în căile de atac.
2. Taxa de stat pentru cererile de chemare în judecată – care se achită pentru cererile de chemare în judecată în cazul litigiilor cu caracter patrimonial și nepatrimonial conform Anexei nr.1 a Legii taxei de stat.
3. Taxa de stat pentru cererile de apel împotriva hotărârilor instanțelor de judecată, inclusiv pentru apelul incident și cererile de alăturare la apel, aceasta constituind 85% din taxa de stat achitată în prima instanță, iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 85% din taxa calculată din suma contestată.
4. Taxa de stat pentru cererile de recurs privind hotărârile instanțelor de judecată, aceasta constituind 70% din taxa de stat achitată în prima instanță, iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 70% din taxa calculată din suma contestată.
5. Taxa de stat pentru cererile de revizuire a actelor judecătorești de dispoziție aceasta constituind 55% din taxa de stat achitată în prima instanță, iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 55% din taxa calculată din suma contestată.
Pentru achitarea taxei de stat și a taxei de timbru urmează a fi consultate conturile de decontare pe site-ul Judecătoriei Soroca la rubrica „Taxe de stat” https://jsr.instante.justice.md/ro/content/taxa-de-stat.
Menționăm că achitarea este posibilă inclusiv prin serviciul de plăți electronice https://mpay.gov.md/ și prin site-ul https://instante.justice.md/.