A A A

Atelier de instruire pentru personalul Judecătoriei Soroca

08 Iulie 2023 | 113

Atelier de instruire pentru personalul Judecătoriei Soroca

 

     Judecători și funcționari din cadrul Judecătoriei Soroca au avut oportunitatea de a participa pe data de 07 iulie 2023, la atelierul de lucru cu genericul “Integritatea: precondiție pentru prevenirea riscurilor de corupție”.

     Evenimentul este parte a Campaniei naționale de promovare a integrității în sistemul judiciar și a fost organizat de Agenția de Administrare a Instanțelor Judecătorești, de comun cu formatori de la Autoritatea Națională de Integritate, Centrul National Anticorupție, Oficiul Avocatului Poporului, cu suportul Proiectului “Instanțe Judecătorești Model”. Scopul platformei este promovarea unei culturi a integrității, eticii și deontologiei profesionale în rândurile judecătorilor și funcționarilor instanței.

     Atelierul a oferit participanților posibilitatea de a se instrui pe următoarele subiecte: mecanismul de protecție al avertizorilor de integritate; influența necorespunzătoare; regimul juridic al cadourilor; evaluarea integrității instituționale; etica și deontologia profesională a judecătorilor și angajaților instanței de judecată; regimul juridic al declarării averii și intereselor personale; regimul juridic al conflictelor de interese. La fel, au fost puse în discuție și analizate diverse studii de caz, ce au consolidat cunoștințele teoretice expuse.

     Reprezentanții Judecătoriei Soroca au apreciat interesul și efortul depus de organizatori întru desfășurarea evenimentului, considerând că subiectele abordate sunt de o importanță majoră pentru un sistem judiciar onest și integru.