1543
20 de ani de închisoare pentru omor intenționat comis în circumstanțe agravante
09 Aprilie 2026
|
7
La data de 8 aprilie 2026, Judecătoria Soroca (sediul Central) a pronunțat sentința într-o cauză penală ce vizează doi bărbați, învinuiți de comiterea infracțiunii prevăzute de art.145 alin.(2) lit.i), j) din Codul penal – omor intenționat săvârșit în circumstanțe agravante.
Potrivit materialelor cauzei, în noaptea de 14 septembrie 2025, aflându-se într-o localitate din raionul Soroca, inculpații, acționând de comun acord și cu intenția directă de a suprima viața victimei, i-au aplicat multiple lovituri, după care au imobilizat-o și au transportat-o forțat într-o zonă împădurită din extravilan, legând-o de un cal. Conform probelor administrate, ajunși la fața locului, inculpații au continuat actele de violență, recurgând la metode de o cruzime deosebită pentru a provoca decesul victimei, inclusiv prin strangulare, iar ulterior au întreprins acțiuni în vederea ascunderii urmelor infracțiunii.
Instanța a constatat vinovăția ambilor inculpați, aplicând fiecăruia pedeapsa penală sub formă de închisoare pe un termen de 20 (douăzeci) de ani, cu executarea în penitenciar de tip închis, reieșind din gravitatea faptei la motivarea pedepsei.
Totodată, instanța a dispus încasarea de la fiecare inculpat, în beneficiul succesorului victimei și părții civile a sumei de 300 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, precum și a prejudiciului material și cheltuielilor judiciare, conform legii.
Menționăm, că sentința pronunțată nu este definitivă și poate fi contestată în termenul stabilit de lege.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată, atât timp cât vinovăția sa nu a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.